joi, 11 martie 2010

Se implinesc 20 de ani de la proclamatia de la Timisoara

Azi, proclamatia de la Timisoara implineste 20 de ani...

Proclamatia de la Timişoara este un document programator adoptat la Timisoara in data de 12 martie 1990. A fost redactat in urma manifestatiei populare din Piata Operei inceputa cu o zi inainte. George Serban, mai tarziu deputat PNTCD de Timis, initiatorul Proclamatiei de la Timisoara si al declararii zilei de 16 decembrie ca zi nationala de lupta impotriva totalitarismului, a fost inspirat in demersuul sau de colaboratoarea sa, Alexandra Indries. Cea mai bine cunoscuta cerere a documentului este punctul 8, care cerea ca nici un fost membru al nomenclaturii Partidului Comunist Roman sau al Securitatii sa nu aiba dreptul de a lucra in functii publice pe o perioada de 10 ani sau trei legislaturi consecutive, punand accent mai ales pe functia de presedinte. Aceasta interdictie se numeste lustratie.

In perioada urmatoare, documentul a fost recunoscut si sprijinit de sute de asociatii civice, iar aproape 4 milioane de cetateni au semnat apeluri in favoarea introducerii punctului 8 in legea electorala. Aplicarea punctului 8 a fost si una dintre principalele cereri ale "Golaniadelor".

Unul dintre scopurile documentului a fost condamnarea explicita a comunismului si a luptei de clasa promovata de comunism.


Punctul 8

8. Ca o consecinta a punctului anterior, propunem ca legea electorala sa interzica pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatura, pe orice lista, al fostilor activisti comunisti si al fostilor ofiteri de Securitate. Prezenta lor in viata politica a tarii este principala sursa a tensiunilor si suspiciunilor care framanta astazi societatea romaneasca. Pana la stabilizarea situatiei si reconcilierea nationala, absenta lor din viata publica este absolut necesara. Cerem, de asemenea, ca in legea electorala sa se treaca un paragraf special care sa interzica fostilor activisti comunisti candidatura la functia de presedinte al tarii. Presedintele Romaniei trebuie sa fie unul dintre simbolurile despartirii noastre de comunism. A fi fost membru de partid nu este o vina. Stim cu totii in ce masura era conditionata viata individului, de la realizarea profesionala pana la primirea unei locuinte, de carnetul rosu si ce consecinte grave atragea predarea lui. Activistii au fost insa acei oameni care si-au abandonat profesiile pentru a sluji partidul comunist si a beneficia de privilegiile materiale deosebite oferite de acesta. Un om care a facut o asemenea alegere nu prezinta garantiile morale pe care trebuie sa le ofere un Presedinte (...)".

Proclamatia a esuat in a stabili procedurile electorale in Romania: alegerile prezidentiale din 1990 si alegerile legislative din 1990 s-au desfasurat fara aplicarea regulilor lustratiei.

"Acum avem impresia ca ne-am intors la primii ani dupa revolutie, confruntati cu o putere politica parca mai aroganta si mai lipsita de orice pudoare (dar si infinit mai lipsita de orice umbra de competenta) decat FSN-ul zdrobitor de atunci: ne simtim indemnati sa scandam desteapta-te, natie/ mai da o Proclamatie!", precizeaza Zoe Petre pe blogul ei.

Asculta aici un reportaj radiofonic realizat de Felicia Secosan

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu