Sociologul Sergiu Bălțătescu: Orice protest are și o parte violentă. E inevitabil

Va recomand dialogul meu cu sociologul Sergiu Bălțătescu, conferențiar la Universitatea din Oradea.

Sergiu Bălţătescu a primit premiul "Dimitrie Gusti" al Academiei Române pentru lucrarea sa, "Fericirea în contextul social al tranziţiei postcomuniste din România. Determinări sociale şi strategii individuale".

Sergiu este redactorul șef al revistei Sociologie Românească.

Ce părere ai despre evenimentele de la București și restul țării?

Erau de așteptat, dacă ne uităm la distribuția satisfacției în țara noastră, care a cunoscut o scădere accentuată după 2008. Poți ca exemplu să reproduci graficul acesta din World Database of Happiness, construit pe baza datelor Eurobarometrului.

2010 a fost o scădere aproape identică cu cea din 1999, și știm ce dezastru a fost anul acela. Valorile din 2011 par să mai crească un pic, dar trebuie confirmate de alte cercetări.

Ce îi animă pe protestatari?

Cred că impulsul inițial a fost ceea ce Durkheim numește "comunitate de ofensă". Oamenii s-au simțit ofensați de duelul personal dintre Președinte și Raed Arafat. Primul nu este din punct de vedere psihologic neapărat nesuferit poporului român, care iubește, în mod tradițional, voievozii (sau despoții luminați). Cu o condiție însă: domnitorul să fie blând și bun cu oamenii, ceea ce evident aici nu e cazul. Al doilea personaj public e iarăși un arhetip care s-a relevat și în cazul primarului Sibiului: străinul binevoitor. Poate că ne-am obișnuit prea mult în istorie să fim persecutați de străini, astfel încât ii apreciem înzecit pe cei de altă etnie care muncesc cu seriozitate pentru țara aceasta. Duelul dintre cei doi - mai bine zis modul cum a fost umilit inițiatorul SMURD-ului - a developat, ca o poză pusă în soluție, caracteristicile indezirabile ale celui dintâi: aroganță și nepricepere versus pricepere și modestie. De aici solidaritatea în ofensă. Simțindu-se jigniți, dar ceea ce e important, simțind că ceilalți le-ar aproba luarea de poziție, unii au ieșit în stradă, ceea ce este iarăși atipic pentru poporul român. Poate că protestele nu vor continua multă vreme - la urma urmei, e iarnă - dar eu simt că acest fapt are totuși o importanță simbolică. Sunt mai importante mișcările subterane de atitudini - oamenii s-au cam săturat de această putere, strâns unită în jurul conducătorului ei, și probabil o vor repudia la alegeri, oricât de mult ar fi amânate și acestea. Dacă, desigur, vor considera alternativa suficient de credibilă.

De ce sunt grupurile atât de eterogene cel puțin ca vîrstă?

Comunitatea de ofensă explică și eterogenitatea grupurilor. Să reamintim totuși că protestatarii sunt o foarte mică minoritate. Noi nu avem tradiția protestului pentru că nu avem tradiția cetățeniei. Chiar ieri imi spunea o studentă care a fost oprită de manifestanți în centru orașului cu îndemnul "alătură-te nouă". "M-am dat înapoi aproape îngrozită numai la ideea că aș participa...", mi-a spus ea.

Este austeritatea numitorul comun al doleanțelor?

"Austeritatea" este un pachet frumos, cu fundiță de ultimă modă, pentru un cuvânt cu care ne-am obișnuit de mult: sărăcia. Cred că numitorul comun e mai degrabă percepția că puterii actuale nu le pasă de ei. Și asta e probabil adevărat de multă vreme, dar acum li se și spune asta în față - ceea ce desigur e dinamită.

De unde au pornit violențele? Crezi că este vb doar despre acei tineri violenți care se manifestă pe stadioane?

Au mai vorbit sociologi despre asta. Orice protest are și o parte violentă. E inevitabil. Tinerii de pe stadioane sunt țapii ispășitori pentru actuala putere.

În urmă cu cîțiva ani, în Franța, tinerii se revoltau violent. Atunci au existat și victime. Se vb despre tinerii din cartierele marginașe din zonele urbane a Franței care nu se pot integra. Că nu își găsesc job-uri... Se vb despre tinerii de altă naționalitate decât franceză care au participat la protestele spontane din perioada respectivă.

Nu cred că situația se poate repeta la noi. Chiar dacă inegalitatea socială este în creștere, pungile de sărăcie nu sunt distribuite preponderent în orașele mari. Mai degrabă în orașele mici și în sate, ceea ce face mișcarea de agregare a tinerilor aproape imposibilă. În plus, tinerii de la noi nu au ideologia care să îi împingă la violență. Subculturile rap sau punk nu au aderență la ei. Și hip-hop-ul autohton e un produs de import, făcut de formații al căror singur scop e să se îmburghezească. Deci neavând underground, nu prea are ce ieși la suprafață.

Care sunt canalele de comunicare cele mai eficiente pentru coordonarea unui protest?

Pentru tineri, noile tehnologii de comunicare pot funcționa foarte bine. Nu am însă multe speranțe în faptul că partidele de opoziție și sindicatele vor transforma izbucnirile spontane în mari mișcări de protest. Repet, nu avem tradiția protestului pentru că nu avem tradiția democrației. În 1990 l-am urât pe Brucan când vorbea că ne vor trebui 20 de ani să învățăm democrația. Acum ni se pare că a fost super-optimist. Sper însă că energiile și inteligența tinerei generații se va concretiza în elemente de tip democratic caractaristice mai degrabă noilor mișcări sociale: flexibile, localizate, organizate și chiar desfășurate în parte prin noile mijloace de comunicare. Pentru că protestul este un element pozitiv. Miza nu este ce facem cu guvernarea aceasta care a întrecut cu mult măsura, dar are totuși zilele numărate. Problema este cum vom putea ține în frâu excesele guvernărilor ulterioare.

Ai văzut mărturia acestui cetățean care a fost ridicat de la coadă, de la Fornetti, în piața Unirii?

Viața bate filmul (aviz și iubitorilor de desene animate).

Ce trebuie să facă protestarii pt ca mișcarea să nu se stingă?

Cred că problema ar trebui pusă așa: cum pot ceilalți, ne-protestatarii, să-și facă un scrutin interior ca să vadă dacă le place sau nu cum este guvernată țara?

Bloggerii spun că protestul din piața Universității nu va mai continua mult, motivând lipsa unui lider. Crezi este valabilă această ipoteză?

Este posibil. Să nu uităm că mișcarea din 1990 a fost legată de Marian Munteanu, oricât de atipic a fost acest personaj ca lider.

Cine poate deveni liderul unei mișcări ample, precum cele din București și țară? Care este portretul robot al potențialului lider?

E greu de spus. Sunt alți specialiști care ar putea face mult mai bine un portret robot al revoluționarului. În orice caz, trebuie să "meargă la tăvăleală", cum se spune.

Crezi că lipsa unei piețe publice în București a ajutat la escaladarea conflictelor din ultimii 22 de ani? Se știe că aproape în toate orașele importante din țară există o piață publică unde oamenii se pot întâlni și demonstra. În Capitală, de fiecare dată cînd a fost un eveniment important, precum cîștigarea unui meci de fotbal important (precum cele ale naționalei în campionatul mondial de fotbal), sau protestele împotriva puterii - românii vor să manifeste în zona piața Universității. Toți vor să cucerească piața. Este vb de un simbol sau este vb de nevoia exprimării opiniei într-un spațiu mai mare și nu restrîns, precum spațiul verde și trotuarul din fața TNB-ului?

Lipsa unei piețe publice este o lipsă majoră a Bucureștiului. Să nu uităm însă că Bucureștiul este proiecția pe sol a societății comuniste, dar și a celor anterioare, nu foarte permisive cu libera exprimare a opiniilor și dreptul de asociere - în ciuda miturilor despre cât de avansată era societatea interbelică. Centrul capitalei este prost conceput. Pe de altă parte, să ne închipuim că Marian Munteanu ar fi protestat în 1990 în Piața Obor. Cine l-ar fi băgat în seamă? Vrem protest perfect curat, fără deranj? Poate că suntem și fanii războiului chirurgical, de care vorbeau americanii în Irak când arătau la televizor cum îți bagă bomba pe geam. Ei nu vor nici măcar să treacă legea sănătății prin Parlament iar noi să nu deranjăm nici măcar circulația.

În momentul de față putem spune ca actualul regim politic are tendințe dictatoriale? Abuzurile jandarmiilor pregătesc o etapă nouă pt o tranziție la o dictatură "modernă", atipică?

S-a discutat și subiectul acesta. Pericolul alunecării spre dictatură nu stă în micile șicane ale forțelor de ordine, ci în evitarea dialogului pe toate căile - uitați cum s-au impus toate legile în ultimii ani. Problema cea mai mare cu actualul regim politic este că și-a greșit epoca. Epoca Băsescu are multe twist and turns. Să nu uităm că a fost ales de electoratul mai educat din orașe, pentru ca în câțiva ani să o vireze spre neopopulism. Faimoasele rapoarte promise din trei in trei luni în Piața Universității sunt un exemplu clar. Și electoratul Președintelui s-a schimbat radical, odată cu virajele ideologice. Acum populismul a rămas în gol - îi las pe cititorii blogului tău, amatori de desene animate, să-și imagineze cu ce film ar fi semănat un eventual raport către țară ținut sâmbăta trecută în Piață. Ăsta este populism pe dos.

De ce crezi ca autoritățile au apelat la violență?

Din nou, hai să vedem tabloul general. Violența aceasta nu înseamnă nimic pe lângă cazurile de violență simbolică (definită de Bourdieu ca impunerea unor categorii de gândire care servesc grupurilor dominante). Violența simbolică este gratuită și discriminatoare. Să ne aducem aminte că, așa cum a fost luat Arafat în colimator, și noi profesorii, apoi medicii, actorii, au fost pe rând prezentați ca dușmani ai reformei. În general s-a depus un efort comunicațional intens pentru a discredita orice categorie nemulțumită. Asta este populism pe dos - încercarea de a acredita ideea că poporul nu te merită.

*Va recomand si următoarele interviuri:

Sociologul Sergiu Bălțătescu: Nu putem educa destui concetăţeni în spiritul unei gândiri critice care să contribuie la consolidarea democraţiei

Sociologul Sergiu Bălțătescu: Începem să fim ocupaţi iarăşi de o armată de politruci incompetenţi şi imorali