vineri, 2 decembrie 2011

VIDEO: Animatia - a saptea arta bis. Romania de la Gopo la Crulic

Joi, 1 decembrie a aparut rubrica mea, Animatia: a saptea arta bis la Observator cultural. Mai jos aveti textul integral:
Animația e o rudă mai ludică a artei cinematografice. Locul animației este printre celelalte arte, de aceea este firesc să se vorbească despre ea în media. Îmi doresc ca această artă să fie vizibilă în societatea românească, tinerii să aleagă meseria de animator, să studieze, să se perfecționeze și să profeseze în țară, iar rezultatul muncii lor – animațiile – să fie promovate în presă.

Această rubrică suplinește o lipsă de care, poate, nici n-am fost conștienți pînă cînd au apărut site-urile cu informații profesioniste despre producția de filme de animație, despre animatori talentați, studiouri de profil, lansări, propunînd interviuri care au adus în fața cititorilor omul din spatele peliculei, creatorul. În urmă cu trei ani, pe blogul personal am început să adun informații despre a șaptea artă bis – animația. Totul a pornit ca o pasiune pentru acest domeniu, ca mai tîrziu să-mi dau seama că este o profesie pentru mine.

Mai mult, această rubrică ne leagă de anii anteriori, ne readuce copilăria în prezent, ne invită să-i descoperim multiplele valențe, și aici mă gîndesc la animația educativă, publicitară, dar și la cea cu mesaj și simbolistică bogată, deschisă ochiului atent. Posibilitățile sînt infinite și producțiile bine realizate și premiate la festivaluri trebuie cunoscute. Veți citi despre starea animației contemporane românești, interviuri cu animatori și regizori români și străini, noutăți și cronici. Această rubrică va vorbi despre relația animator-producător, despre condiția animatorilor români, despre finanțare, despre animația contemporană din Republica Moldova, despre filmul de animație de autor și despre multe altele.

Voi încerca să trec în revistă puținele succese pe care România le are în acest domeniu, să scot în evidență punctele forte și pașii mărunți care s-au făcut în ultimii ani. Analizele și criticile le las pentru rubricile viitoare. Astăzi ne vom mîndri că sîntem români.

Conform informațiilor oferite de Asociația filmului de animație din cadrul UCIN-ului (Uniunea Cineaștilor din România), în România sînt 69 de animatori, dintre care doar 25 sînt activi. În industria jocurilor video din România sînt 1.500 de profesioniști în toată țara. Iar în domeniul publicității lucrează mulți oameni, posibil să fie vorba de cîteva sute de salariați și freelanceri.

Producția de film de animație din România se află în mîinile creatorilor independenți, în absența unor studiouri mari care să le coordoneze activitatea sau a unei școli care să îi pregătească pe cei din acest domeniu.

Majoritatea animatorilor din România își realizează scurtmetrajele de animație acasă, cu forțe proprii. Sînt foarte puțini animatori care creează în studiouri de profil.

În ultimii 21 de ani, zeci de tineri animatori români au fost nevoiți să plece din țară pentru a lucra în străinătate în diverse studiouri de animație. În prezent, ne mîndrim cu animația generației Gopo, cu animatorii români din străinătate și cu scurtmetrajele de animație realizate de tinerii animatori români.

20 de animatori români au lucrat în ultimii 21 de ani în studiouri de animație din Ungaria, la mai multe producții importante, precum Angelina ballerina și Mr. Bean. O serie de foarte buni animatori și regizori de animație români lucrează în Occident. Mihail Bădică, regizor danez de origine română, a fost primul animator de păpuși profesionist din Danemarca. În perioada 1969-1985 a realizat filme de animație la studioul cinematografic Animafilm România. Din păcate, românii știu foarte puțin despre filmele sale. Mihail Bădică este pionierul stop-motion-ului românesc. Scurtmetrajul Metafora, realizat de el în 1980, a fost prezentat la cel mai important festival al filmului de animație din lume, Annecy.

Ionel Luca este alt animator român care lucrează cu succes în străinătate. Și el a debutat ca animator la Animafilm, în 1975. Din 1979 a lucrat ca animator independent în Elveția, Italia, Luxemburg și Franța. În prezent, predă animația în cadrul unei școli de animație de la Lausanne, în Elveția.

În Spania îl găsim pe Bujor Ștefănescu, animator care a lucrat zece ani la studioul Animafilm. Din 1982 lucrează acolo pentru mai multe studiouri: Walt Disney, Hanna-Barbera, Cosgrove-Hall, M.S.Films, France Animation, Alfonso Production. De asemenea, Bujor Ștefănescu a participat la realizarea unui serial de animație pentru Cartoon Network.

În România, echipe formate din 5-10 oameni lucrează în studiouri mici, precum Golem, Framebreed, DSG etc. Mai sînt și studiouri medii, precum Abis și MediaPro Magic. Toate studiourile sînt private, excepție făcînd Animafilm, singurul studiou de animație de stat.

Majoritatea studiourilor de animație din România lucrează pentru agențiile de publicitate. Un spot animat produs în București poate costa peste 10.000 de euro. În preț este inclus modeling-ul (character + background), rigging, texturing, shading, color corection, animația și renderingul. Majoritatea proiectelor sînt animații 3D.

Cînd este vorba despre proiecte personale, animatorii romåni au la dispoziție cîteva surse de finanțare, precum Centrul Național al Cinematografiei (CNC), Administrația Fondului Cultural Național – AFCN, HBO (prin intermediul concursului de scenarii), autoritățile locale, ONG-urile și MEDIA Desk. Pentru un scurtmetraj, un tînăr animator a primit 1.000 de euro de la un consiliu județean.

Cu aproximativ 65.000 de lei poți realiza un episod de animație (de 6 minute) în maxim o lună. Din păcate, televiziunile românești nu au investit in producerea serialelor de animație pînă acum.

În acest an, studioul DSG a realizat filmul de animație Crulic – drumul spre dincolo, regizat de Anca Damian, iar MediaPro Magic a produs scurtmetrajul lui Sebastian Cosor, The Scream, 3D Stereoscopic, premiat anul acesta la Anim’est. În vară a fost lansată și animația lui Ștefan Buzea, 1st Romanian 3D Stereoscopic animation experience, realizată la MediaPro Pictures.



După o pauză de aproximativ 22 de ani, în care animația românească nu a produs lungmetraje 100% în țară, o regizoare de filme documentare sparge gheața cu un subiect de presă. Este vorba despre cazul românului Crulic, mort într-o închisoare din Polonia, după ce a fost în greva foamei 90 de zile, ca semn de protest, pentru a-și arăta nevinovăția.

Bugetul producției Crulic a fost de 292.000 de euro (75% finanțare din România, inclusiv CNC, și 25% din Polonia). Polish Film Institute a finanțat cu 50.000 de euro, iar Fondul Regional din Cracovia a oferit 10.000 de euro.

Animația lui Ștefan Buzea, 1st Romanian 3D Stereoscopic animation experience, este o animație modernă cu influențe ale stilului nord-american DreamWorks Animation.The Scream, realizat de Sebastian Cosor, este o reinterpretare a cunoscutei opere expresioniste semnate de Edvard Munch.


Urmatoarea rubrica despre animatie apare in numarul de joi, 15 decembrie a revisei Observator cultural.

7 comentarii:

  1. ok, scuze ca ma bag, dar ma mananca limba. :P
    deci... fi mai specific frate :)

    "Pentru un scurtmetraj, un tînăr animator a primit 1.000 de euro de la un consiliu județean."... suna dubios si neclar. cine e tanarul? care consiliu? e ca si cum ai zice.... "intr-o zi o mama s-a urcat intr-un tramvai".. :D

    la fel si "Cu aproximativ 65.000 de lei poți realiza un episod de animație (de 6 minute) în maxim o lună." - de data asta ai fost specific... dar e un exemplu generic totusi.
    adica POATE ca se poate realiza un episod de animatie de 6 minute cu o suma de genul... 65k, dar totusi... cmmoan... nu exista 2 productii identice pe lumea asta. un episod de South Park nu costa cat un episod de Flintstones, care nu costa cat un episod de Shawn the Sheep, etc.
    productii diferite, studiouri/echipe diferite, costuri diferite. ex: un episod de South Park, care dureaza 20 de minute parca, e animat in vreo 5 zile (nu mai tin minte exact cat le ia sa-l produca de la cap la coada, incluzand povestea, dar foarte putin)


    ultimul comentariu... "influențe ale stilului nord-american DreamWorks Animation": nu exista un stil de animatie Dreamworks in primul rand, animatia din Shrek e foarte diferita de animatia din Madagascar, etc. In al doilea rand... nu vad vreo legatura intre animatia lui Stefan si filmele produse de Dreamworks. as zice mai degraba ca arata plutitor si generic, destul de haotic, in mod cert nu l-as considera un stil de animatie.
    ok, sunt multi artisti-animatori pe lumea asta care nu pot sa creeze animatie naturala (motiv pt care lucreaza la ei acasa si nu la, sa zicem, Dreamworks), dar unii au un pic de sharm, un je ne sais quoi, si atunci o lasi mai moale cu ochiul critic si te bucuri de experienta vizuala, etc. in cazul de mai sus... nu pot sa o las mai moale :) si comparatia cu Dreamworks mi se pare chiar ridicola. un pic de modestie??...

    a, si bineinteles ca nu e "1st Romanian 3D Stereoscopic animation experience".

    RăspundețiȘtergere
  2. Animatorul Zoltán Balazs, profesor la Universitatea Partium din Oradea a primit 1000 euro de la Consiliul Judetean Bihor pt realizarea unui scurtmetraj de animatie.

    Cit despre costul realizarii unui episod de animatie in Romania, o sa revin cu detalii in nr. viitoare. Pt 65.000 lei intra plata pt scenariu, art work, backgrouns, story board, layout, animatie, scanare animatie si decor, culoare animatie si decor, compositing, muzica, sunet, montaj, regie, productie... Este vb despre 900 de fotograme. Cu 65.000 lei se poate realiza un episod cu profesionisti din industria animatiei. La timpul potrivit o sa afli despre ce este vb.

    "1st Romanian 3D Stereoscopic animation experience" este un titlu si nu un slogan publicitar. Daca ai timp sa dai un search pe Google, o sa vezi ca toata presa a mentionat acest titlu de film.

    Creatia lui Stefan Buzea seamana cu animatia DreamWorks, Sinbad: Legend of the Seven Seas din 2003. Personajele din short-ul produs de MediaPro Pictures sunt ok. De asemenea, decorurile te duc cu gindul la padurea lui James Cameron, la Avatar. Nu este un short in adevaratul sens al cuvintului. Eu cred ca este un teaser. Este doar parerea mea. Cand l-am prezentat in vara la Muzeul National de Arta Contemporana (in cadrul evenimentului Muzeul Benzii Desenate), am observat ca cei prezenti au fost incintati de ceea au vazut. F multi mi-au spus ca este pt prima oara cind o productie de animatie romaneasca se apropie de stilul creatiilor din SUA.

    "1st Romanian 3D Stereoscopic animation experience" nu este un film de autor. Este o productie a studiourilor MediaPro Pictures.

    Stefan Buzea are experienta in realizarea animatiilor pt industria publicitatii. A realizat animatia pt reclamele brandului Fulga. Le-ai vazut? Sunt reusite.

    In domeniul animatiei romanesti este loc pt toti. Nimeni nu are un stil personal de animatie. Toti sunt in perioada de perfectionare...

    Este adevarat ca avem parte si de oameni din domeniul animatiei autohtone care au ramas la stadiul mimetismului.

    RăspundețiȘtergere
  3. In urma cu un an, studioul Golem a realizat reclama DOMO 3D Stereoscopica pt cinema. A fost prima animatie comerciala romaneasca 3D Stereoscopica.

    In acest an au aparut si animatiile romanesti de film 3D Stereoscopice: creatia lui Stefan Buzea de la MediaPro Pictures si short-ul lui Sebastian Cosea de la MediaPro Magic, Scream, premiata la Anim'est.

    Toate creatiile mentionate sunt bune. Este un nou inceput in animatia romaneasca.

    In prezent, animatorul Alexei Gubenco pregateste o animatie 3D Stereoscopica.

    RăspundețiȘtergere
  4. Pt 65.000 lei intra plata pt scenariu, art work, backgrouns, story board, layout, animatie, scanare animatie si decor, culoare animatie si decor, compositing, muzica, sunet, montaj, regie, productie... Este vb despre 900 de fotograme. Cu 65.000 lei se poate realiza un episod cu profesionisti din industria animatiei.
    Cred ca este vorba de un buget de 65000 Ron si nu de 65000 de lei vechi, pentru 9000 de fotograme de film.Un min de film are 1500 de fotograme la 25 de fotograme pe secunda.
    Asa cum comenta cineva, "nu exista 2 productii identice pe lumea asta' si mai mult chiar bugetele episoadelor din aceeasi serie pot fi foarte diferite.
    Pentru a fi credibil cel care prezinta un proiect de buget ,ar trebui sa aiba experienta unei serii de animatie sau macar sa fi realizat un episod pilot al seriei respective. Sunt profesionisti cu multa experienta care au dificultati in a realiza proiectul de buget al unei serii de animatie. Si in 99.9 % din cazuri , banii se termina fara ca seria sa fie finalizata , dupa care incep negocieri cu producatorii pentru suplimentarea bugetului.
    Dupa atatia ani in care CNC-ul a finantat atat de multe productii de slaba calitate, este normal sa apara tot mai multi realizatori de productii de animatie, care sa-si doreasca niste bani pentru cheltuirea carora nu trbuiesc sa dea socoteala.
    Bugetele pe care le fac cei care doresc sa produca un serial de animatie in alte tari, sunt garantate la banca cu bunuri imobiliare, pentru ca artistul ,este si responsabil nu doar plin de har divin .
    Dar la noi a devenit o obisnuinta sa castigi un contract de 1ooooo, dupa care sa ceri suplimentari de 200000.
    Cineva care prezinta un proiect de buget pentru o serie de animatie, ar trebui sa cunoasca macar care sunt standardele in piata, pentru aceste produse.
    O serie de animatie este un produs care trebuie sa fie vandabil si aceasta calitate ar trebui sa rezulte dintr-un management foarte bine pus la punct.
    Durata medie a unui episod de animatie este de 24 de minute si nu de 6, iar pentru a fi cumparata seria de marii distribuitori, ar trebui sa fie produse cel putin 52 de episoade.

    RăspundețiȘtergere
  5. acum am observat ca am scris gresit 900 fotograme. este vb despre 9000 fotograme. 65.000 lei (RON) :) au experienta in realizarea serialelor de aniamtie in strainatate. la timpul potrivit o sa vb despre acest subiect.

    RăspundețiȘtergere
  6. am o rugaminte pt cei care scriu comentarii pe acest blog. incercati sa le semnati. renuntati sa va ascundati in spatele anonimatului

    RăspundețiȘtergere
  7. Interesante comentariile "Anonimului...dambovitean". Sa fie oare "din domeniu"?
    Daniel are dreptate...De ce ne este inca teama sa ne semnam? Cumva din cauza iluziei tipic mioritice ca nu se stie niciodata...daca o sa am si eu nevoie de "o relatie"...Sa nu supar pe cineva...
    Cred ca doar asumandu-ne public propriile opinii, chiar incomode pentru impostura si infatuarea din zona, putem incerca sa mai "miscam" ceva in animatia romaneasca...atata cata e.
    Si scuzati-mi ignoranta,n-am inteles comentariul despre sume...RON, lei vechi ?
    Dupa cate stiu valoarea monedei s-a schimbat cam de 6 ani. Daca dupa atata timp mai gandim in "milioane" se pare ca am ramas intepeniti in proiect. Si in felul asta nu putem schimba mare lucru...
    Oricum mi se par extrem de pertinente si la obiect comentariile Dlui. Anonim. Desi cade in aceiasi confuzie de stiluri cand vorbeste despre animatie, amestecand filmul "de autor", casnic si amatoristic, in care practic orice licenta tehnica sau stilistica este permisa (asa a vrut autorul...)pe banii personali sau privati si animatia profesionista in care productia de seriale si lung-metraje este supusa unor reguli extrem de stricte fara de care nu avem ce cauta "pe piata".
    Poate mai "vorbim" cand o dam anonima, dar o semnam...

    Valentin Eliseu, animator.

    RăspundețiȘtergere