Interviu cu sociologul Sergiu Bălțătescu, conferențiar la Universitatea din Oradea.
Sergiu, autorul cărții "Fericirea în contextul social al tranziţiei postcomuniste din România”, vorbește despre sociologie și film. Pentru cei care nu știu, Sergiu este redactorul șef al revistei Sociologie Românească.
Anul trecut am avut onoarea să vb la cursul lui, la sociologia culturii :)
O să încep cu cel mai nou studiu prezentat de presă :) Este vb despre analiza lui Sebastian Lăzăroiu. Ce părere ai?
Am studiat prea puţin fenomenele demografice şi schimbările sociale violente ca să ofer o părere pertinentă. Şi nu aş respinge din start ipotezele îndrăzneţe. Totuşi... poate ar fi bine să ne ferim de formele clasice de determinism. De-a lungul anilor mulţi şi-au inchipuit tot felul de cauze simple, naturale. pentru fenomenele sociale. De pildă Aristotel afirma că democraţia este mai potrivită la câmpie, unde toti stau cam la aceeasi inălţime, iar oligarhia la deal... Montesquieu spunea că e nevoie de sclavie in Africa, pentru că e prea cald si oamenii pot lucra numai obligaţi... Acum am fi în pericol de revoluţie nu din cauza guvernării proaste, ci pentru că sunt mai mulţi bărbaţi... Imi pare rău, dar sunt sceptic. A luat, de pildă autorul, în considerare ipoteza diferenţelor de sex in ceea ce priveşte numărul de migranţi? Daca vin mai multe femei în ţară sau pleacă mai mulţi bărbaţi, situaţia s-ar putea echilibra.
Pe de altă parte, oricât de controversate ar fi explicaţiile de genul acesta, ele prind totuşi la public pentru că sunt simple (sau mai bine zis simpliste). Sper totuşi că pe masa decidenţilor politici stau analize mai nuanţate...
Revenind la ale noastre :) De ce crezi ca România nu pune accentul pe sociologia culturii?
Sociologia este încă o ştiinţă prea puţin cunoscută, cel puţin la noi în ţară. Într-un fel e încă prea de cabinet. Chiar dacă facem multe cercetări, noi lucrăm mai degrabă pentru autorităţi... sau câteodată ne dorim să facem asta, pentru că multe din ele nici nu ne bagă în seamă... (vezi ultimul caz al reformei educaţiei, care s-a bazat prea puţin pe datele produse de atâţia specialişti din România).
Noi sociologii facem, pe de altă parte, prea puţin pentru a educa marele public. Fără o minimă cultură sociologică, oamenii nu sunt obişnuiţi să gândească mai profund manifestările culturii contemporane. Fie adoptă fără rezervă stiluri muzicale, vestimentare şi aşa mai departe, fie le critică nediferenţiat, fără să se întrebe lucruri de genul: ce îi face pe atâţia oameni să adere la un anumit stil, să asculte o anumită muzică, să prefere un anumit tip de filme? Există o semnificaţie mai profundă? Pot să întrevăd nişte tendinţe?
Un exemplu foarte recent vine chiar de la studenţii mei, care s-au plâns (sper că doar unii dintre ei) că la seminarul de sociologia culturii contemporane le-am pus... filme! Probabil li s-a părut că ştiinţa este ştiinţă, iar filmul este... distracţie. Îl vezi şi îl uiţi. Apoi mergi la altă distracţie... E greu să înţelegi, dacă nu ai obişnuinţa de gândire, că un film precum Lost in translation spune mai mult despre dialogul intercultural, despre globalizare si pericolul rupturii cu tradiţia decât două tratate... Sigur, o spune în felul lui, în limbaj cinematografic. Daca vrei, asta e şi partea cea mai tristă: deşi suntem complet scufundaţi în mediul comunicării şi culturii de masă, nu avem destulă deschidere şi nici destule cunoştinţe pentru a le interpreta mesajele, pentru a le face semnificative pentru viaţa noastră...
Când am vb la cursul tău despre animația românească contemporană, am uitat să amintesc un documentar care are legătură cu sociologia culturii. Este vb despre Generația desenelor animate regizat de Alexandru Stănescu. Acest documentar este un proiect sociologic? De curând a mai apărut un scurtmetraj asemănător.
Multumesc pentru bibliografia suplimentară pentru cursul meu :)
Apropo, Cecilia Felmeri a realizat un documentar sociologic cu personaje animate inspirate din viața reală. Short-ul este un vox pop despre ceea ce cred clujenii de etnie maghiară despre regele Matei Corvin. Fiecare personaj discută aspecte din viața lui Matei Corvin, în relație cu unul dintre simbolurile orașului Cluj-Napoca, statuia fostului rege al Ungariei din Piața Unirii. Filmul nu își propune să fie o sursă de informare istorică.
Idem.
Crezi că sociologia se intersectează cu animația? Data trecută îți spuneam că animația românească nu există. Sunt doar câteva cazuri izolate. Animația românească contemporană a ajuns să fie un fenomen elitist, underground, precum rock-ul alternativ din anii '90. Ce părere ai? Eu pot vb despre condiția animatorului în România. Te rog vb despre condiția sociologului în țara noastră.
Nu cred că e cazul sociologiei, care este totuşi o disciplină academică. Avem facultăţi în ţară, numeroase reviste şi edituri care publică literatură sociologică. Totuşi limitele domeniului sociologic în ţara noastră sunt şi ele semnificative. Am publicat o dezbatere pe această temă în ultimul număr al revistei Sociologie Românească. Cel mai mare insucces al nostru pare a fi că disciplina este predată la liceu doar la foarte puţine clase de specialitate. Există o frustrare a sociologilor că sunt prea mult asociaţi cu sondajele de opinie electorale, şi oamenii cunosc prea puţin despre activitatea noastră de cercetare care inspiră politicile din absolut toate domeniile (şi desigur, despre cercetările noastre în domenii precum cel al culturii care transformă înţelegerea asupra proceselor sociale). O tristeţe că nu putem educa destui concetăţeni în spiritul unei gândiri critice care să contribuie la consolidarea democraţiei. Dar cea mai mare insuficienţă pe care o resimte sociologul în ţara noastră este că totuşi suntem ascultaţi prea puţin de factorii decizionali şi nu putem contribui cât am dori la schimbarea socială.
Cunoști sociologi care au lucrat cu cineaști?
Sociologi precum Pierre Bourdieu au oferit insight-uri foarte interesante în lumea filmului. Si se poate spune că cineaștii l-au răsplătit regeşte, dacă urmărim pe YouTube documentarul Sociology is a Martial Art (Sociologia ca artă marţială), care te introduce în opera lui într-un mod mai convingător decât o carte.
Dar cei mai legaţi de cineaşti sunt colegii noştri antropologi. Există o lungă tradiţie a folosirii filmului în antropologie. Exemple celebre sunt, tot în Franţa Jean Rouche şi Edgar Morin, al cărui documentar Chronique d'un été a fost considerat unul cu adevărat inovator pentru arta cinematografică.
Există lucrări științifice despre sociologia animației?
Chiar dacă sociologii nu au dedicat volume întregi animaţiei, orice carte de sociologie a culturii contemporane (popular culture) tratează şi teme de animaţie. Favorita mea este Cultura Media de Douglas Kellner care discută mult despre seriale precum Beavis and Butt-Head. Dar, ca în multe domenii, nu se scrie îndeajuns şi nici nu se cunoaşte îndeajuns ce se scrie. Ar fi interesant, din punctul acesta de vedere, de alcătuit o bibliotecă cu scrieri sociologice despre animaţie.
Cei mai îndrăgiţi ocupanţi animaţi ai unei canapele revin pe micile ecrane. După multe luni de zvonuri, MTV confirmă că serialul Beavis and Butt-Head va fi relansat în vara acestui an, informează The Hollywood Reporter.
Serialul animat, creat de Mike Judge, a rulat timp de 4 ani, între 1993 şi 1997 şi a numărat 200 de episoade. Cele două personaje sunt doi amatori de muzică heavy-metal, care îşi petrec timpul pe o canapea, în faţa televizorului şi comentează videoclipurile difuzate.
Beavis şi Butthead au fost şi vedetele unui film de lung metraj intitual Beavis and Butt-Head Do America şi au inspirat serialul Daria, difuzat între 1997 şi 2002.
În următoarele zile o să revin cu partea a doua a dialogului meu cu sociologul Sergiu Bălțătescu.
Daniel, felicitări pentru interviu! L-am citit cu mult interes şi aştept continuarea cu nerăbdare. O parte din ideile enunţate îmi deveniseră deja familiare, datorită ţie şi intervenţiei pe care ai avut-o la Oradea, la Metrion.
RăspundețiȘtergereÎn plus, descopăr undeva un punct de conexiune cu sociologia disciplinei mele, literatura. Textul de mai sus m-a determinat să reiau chiar acum, din amintirile-mi universitare, lucrările unor filosofi şi sociologi studiaţi, precum Pierre V. Zima sau Hans Georg Gadamer.
De pilda, în faţa reacţiei neşteptate a studenţilor actuali în faţa filmului (creaţie cu un potenţial antropologic şi sociologic extraordinar) ar merita să fie redate câteva din marile idei consacrate. Aşa cum un text literar are un caracter dublu, nefiind doar o ţesătură de cuvinte, ci şi o lume vie, dinamică, concepută în integralitatea ei, tot aşa filmul e mai mult decât o succesiune de imagini fără conţinut. S-ar putea extinde metoda lui Gadamer, de la teoria jocului până la complexul în lanţ provocat de orice produs al imaginaţiei creatoare. Filmele şi literatura pornesc din viaţă şi se nutresc din aceasta. Între normă şi libertate, ele susţin un alt tip de gândire, leagă diferite tipuri de limbaj. În fond, se creează acel complex în lanţ prin transferul de semnificaţii şi celorlalte verigi, concomitent cu regăsirea unor analogii, asociaţii de sensuri.
Cred, de pildă, că demersul meu din articolul despre recuperarea în modernitate a mitului lui Pygmalion şi al Galateei, purtat prin film, teatru şi poezie, este tot de natură sociologică. :)
Felicitări, încă o dată! E bine să se releve nevoia unei ramuri a sociologiei care să se intereseze de aspectele culturii şi de implicaţiile acesteia în viaţa omului actual.